Delfinariul - sau cum se numeste el, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, este foarte usor de gasit si cred ca toata lumea care a venit chiar si numai o singura data la mare stie unde se află.
Programul de vizitare este zilnic, între orele 9.00 - 20.00.
Spectacol cu Delfinii este la 11.00, 13.00, 17.00 si 19.00 iar demonstratiile de la Planetariu sunt fixate in asa fel incat sa le poti urmari imediat cum se termina un spectacol cu delfinii.
Microrezervaţia este minunata, bine îngrijita, mult, mult mai frumoasa, mai dotata, mai curata şi mai cocheta decat acum doi ani cand am mai fost pe-aici şi trebuie sa spun ca nici atunci nu era rău deloc. Am ramas nespus de încântata de curăţenia de aici, de vegetaţia bogată şi de faptul că animalele nu păreau triste, ci erau bine îngrijite şi curate.
Spectacolul cu delfini este foarte drăguţ şi amuzant, un moment frumos atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari.
<iframe width="420" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/TOqLqF0Sdrg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
La Planetariu este indicat să nu mergeţi cu copii foarte mici, întrucât prezentarea se face în întuneric, pentru a putea fi urmărite constelaţiile şi unii copii s-ar putea speria sau pierde răbdarea.
Per total, este o experienţă plăcută, relaxantă şi nu în ultimul rând educativă.
Personal, însă, consider că tariful aplicat incepand cu acest an este cumplit de mare - 50 lei pentru adulti si 25de lei pentru copiii in varsta de peste 5 ani. Cu un bilet se poate vizita microrezervatia si se are acces la Delfinariu si la Planetariu.
Problema este, însă, că eu personal, de exemplu, as vrea să vizitez microrezervatia mai des, (este un loc superb in care sa iti plimbi copilul, sa te relaxezi, să te bucuri de vegetaţie) fara sa stau la spectacolul cu delfini. Dar daca vreau asta, trebuie sa platesc bilet intreg. Ar fi fost mai cu cap sa fi facut tarif separat, pentru microrezervatie si bilete cu totul, pentru cei care doresc sa viziteze întreg complexul. Nu sa ingrădească practic, astfel, accesul.
Nu mi se pare normal ca o familie formata din parinti si doi copii, să spunem, sa dea 150 de lei pentru o distractie de cateva ore - repet, distractie care chiar merita timpul acordat. Insa tariful aplicat ingradeste astfel foarte mult accesul publicului la o activitate frumoasa si educativa.
Daca pretul ar fi mai rezonabil, fara nicio indoiala am merge de cateva ori pe vara aici, atat este de frumos. Or, decat sa merg o singura data pe sezon cu 75de lei, eu si copilul, de exemplu (il pun si pe el in calcul fiindca peste un an va trebui deja sa platim si pentru el) nu ar fi si ei mai castigati daca as merge de patru sau de cinci ori pe sezon platind sa spunem 40 sau 50 de lei amandoi? (Care, fie vorba intre noi, chiar si asa tot e o suma considerabila)
Chiar nu pot intelege felul acesta de a judeca, tipic romanesc. Nu mai bine strangi mai mult din mai putin, decat sa mergi pe pret mare si sa castigi doar din cand in cand?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu